Amorul

Tinerețea ce nu moare

Amorul e tinerețea ce nu moare, înnoirea ce se întâmplă în tăcere, aproape fără să-ți dai seama, în interiorul celui care iubește. Nu-i despre cifre, nici despre ani, ci despre o scânteie care aprinde sufletul, îl face să tremure și să se deschidă către lumea aceea nevăzută, plină de dor și speranță.

Să iubești e să fii mereu început, să te întorci la primul pas cu aceeași uimire, cu acea curiozitate care nu-și găsește niciodată odihna. Și în fiecare zi, în fiecare clipă, să-ți faci din suflet o pânză pe care să pictezi culorile nesfârșite ale dorului și ale bucuriei.

Tinerețea amorului nu e un dat, ci o alegere: să rămâi deschis, să accepți frica și vulnerabilitatea, să-ți lași inima să greșească și să se vindece iar și iar, fără să-și piardă strălucirea. E o forță tăcută care renaște sub toate straturile vieții, un fel de copil ce nu vrea să crească niciodată, dar care înțelept știe că iubirea adevărată e și asumare, și răbdare, și iertare.

A iubi înseamnă, în fond, să te ții de mână cu timpul și să-l faci să devină o poveste care nu se termină niciodată, pentru că sufletul, în amor, se înnoiește mereu, fără să ceară nimic în schimb, decât să poată fi.