În tine
Unele lucruri merită scrise pe hârtie. Cele mai importante merită încredințate unui suflet.
Aș rătăci cu tine pe luciul apei până când timpul ar înțelege că nu toate drumurile se măsoară în ore. Există clipe care nu cer să fie numărate, ci trăite, iar omul le recunoaște abia atunci când încetează să se mai grăbească.
Dacă aș simți nevoia să las ceva în urma mea, n-aș mai scrie pe hârtie. Hârtia este prea apropiată de uitare. Se îngălbenește, se rupe, se pierde, iar odată cu ea dispar și cuvintele cărora le-am cerut să ne supraviețuiască.
Gândurile le-aș încredința pietrei, fiindcă ea știe să tacă fără să trădeze. Dorințele le-aș ascunde în trunchiurile copacilor, unde cresc odată cu inelele lor și nu mai pot fi smulse de primul vânt.
Iar speranțele... pe acelea nu le-aș mai ascunde nicăieri. Le-aș pune în tine.
Poate că este cel mai riscant loc în care și le poate așeza un om. Dar, după o vreme, înțelegi că nu lipsa de risc te salvează, ci omul în care alegi să ai încredere.
Eu cred că hârtia e mai puternică decât pare. Da, se îngălbenește, se poate rupe, se poate pierde… dar păstrează în ea ceva ce memoria singură nu reușește: emoția exact așa cum a fost trăită. De fiecare dată când recitesc un jurnal de exemplu… nu citesc doar niște cuvinte. Retrăiesc… zâmbesc în aceleași locuri, mă emoționez din nou, mi se face pielea de găină … și simt aproape aceeași bătaie a inimii. Hârtia nu păstrează doar cerneală ci păstrează o parte din omul care a scris-o. O poveste adevărată nu moare când este așternută pe hârtie. ….Din contră… începe să trăiască de fiecare dată când cineva o citește :) …. într-o zi, când timpul va încerca să estompeze amintirile, hârtia le va șopti din nou inimii. Și le va face vii, exact cum au fost. Poate că uneori nu scriem ca să nu uităm. Scriem ca să putem retrăi. Iar dacă, peste ani, cineva va deschide acele pagini și va simți măcar o fărâmă din ceea ce am simțit noi….. atunci înseamnă că hârtia nu a păstrat doar niște cuvinte. A păstrat emoții, viața … 🩵