Melancolia păcatului
Erotismul adevărat începe când dorința nu mai e flămândă
Te iubesc fiindcă mi-ai tulburat ordinea interioară, iar dezordinea ta mi-a devenit necesară.
Ești una dintre puținele ființe în fața cărora nu pot juca rolul bărbatului sigur pe sine. În preajma ta, orice siguranță devine obscenă. Rămâne doar tremurul. Și o formă de rușine: aceea de a simți cu adevărat într-o lume care exhibă emoțiile, dar le golește de sens.
Nu te doresc ca pe un trup. Trupurile se epuizează repede.
Te doresc ca pe o stare din care ieșirea ar fi o formă de minciună.
Există în tine o melancolie a păcatului, mai gravă decât păcatul însuși. O porți ca pe o vină elegantă. Și exact acolo simt impulsul de a mă așeza lângă tine, nu ca să te salvez, ci ca să decad împreună cu tine.
Adevărata intimitate nu e pielea. Pielea e doar pretextul. E partea ușor de negociat, ușor de înlocuit, ușor de pierdut. Ea minte frumos și pleacă repede.
Intimitatea apare mult mai târziu, când gesturile încetează să seducă, când nu mai atingi ca să cucerești, ci ca să alini, să completezi… să împlinești. Prezența devine suficientă…
Erotismul adevărat începe când dorința nu mai e flămândă. Când nu mai vrea să consume, ci doar să umple viduri.
